Se răzbună pe Dacia

Redactor:
Vali Silaghi
Se răzbună pe Dacia
  • Publicat:

Dezastrul de la Vaslui a fost digerat în vestiar, iar jucătorii lui Poli se declară montați pentru a continua șirul victoriilor pe teren propriu.

„Am promis câteva lucruri înainte de reluarea campionatului, dar din nefericire se mai întâmplă și astfel de momente, să pierzi partide cum am pierdut noi la Vaslui. Trebuie să facem orice pentru a obține trei puncte duminică, eu zic că este obligatoriu”, a comentat mijlocașul Balasz Borbely.

Colegul său din atac, Arman Karamyan, consideră că această înfrângere categorică nu a alterat șansele formației de pe Bega la un loc de Cupa UEFA: „Avem încă zece meciuri, trebuie să le câștigăm, pentru că este important pentru noi să ajungem în Cupa UEFA. Trebuie să batem mâine pe Mioveni și lucrurile se vor îmbunătăți”.

Pentru Dusan Uhrin jr, alegerea primului „11” nu va fi o misiune ușoară. Pe lângă suspendările lui Brezinsky și Abiodun, au intervenit accidentările lui Cânu și Gigel Bucur, iar aceștia sunt acum incerți pentru partida de mâine. Astfel, tinerii Axente, Scutaru sau Popovici au șanse să se afle din nou pe foaia de joc.

Srdjan Luchin, fundaș Poli Timișoara:
Știm că toate echipele se mobilizează foarte bine împotriva noastră, însă noi nu avem voie să facem pași greșiți acasă

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
"Nu am mai văzut aşa ceva". Prim-procuror, despre cazul băieţelului bătut cu biciul din sârmă la Galaţi. Copilaşul a fost lovit…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×